În presă sunt vehiculate diferite informații referitoare la biografia mea, multe dintre care sunt eronate, pur și simplu, prin faptele expuse, drept care am luat decizia să informez personal opinia publică cu privire la datele mele biografice, cu unele explicații de rigoare.
M-am născut pe 14 august 1963 la Chișinău. Mama mea, Valentina Gheorghievna, a lucrat ca asistentă medicală, tatăl, Alexei Alexandrovici a fost jurnalist, redactor-șef al ziarului “Tinerimea Moldovei”, “Chișinău. Gazetă de seară”, “Cuvântul”, președinte al Consiliului coordonator pentru televiziune și radiodifuziune.
După absolvirea liceului nr.33 din Chișinău în anul 1980, am decis să urmez exemplul tatălui meu, drept care timp de doi ani am studiat la facultatea de jurnalism a Universității de Stat din Chișinău, apoi m-am transferat la secția internațională a Universității de Stat din Moscova, pe care am absolvit-o în anul 1985. Ultimul semestru am locuit la București, unde mi-am scris teza de diplomă și am fost audient la Universitate.
De atunci, timp de peste 30 de ani care lucrez în presă, în perioada sovietică am lucrat la agențiile ATEM/TASS, APN/RIA, iar după prăbușirea URSS – fondator și vice director al agenției ”Infotag”, fondator și redactor-șef al ziarului “Republica”, ”Modavschie vedomosti”, ”Panorama”. Mai mult de 10 ani, am scris despre Moldova pentru agenția Reuters.
Știu totul ce se referă la politica moldovenească. Până în 2009, am monitorizat și am scris despre politică în calitate de jurnalist, dar în acel an, la propunerea președintelui PLDM Vlad Filat, am candidat pe listele PLDM la alegerile parlamentare din 29 iulie. Nu am intenționat cu tot dinadinsul să devin deputat, eram al 25-lea pe listele electorale, astfel că de la bun început am fost scutit de necesitatea să acced în Parlament. Motivele mele au fost cu totul altele și cei care țin minte atmosfera din prima jumătate a anului 2009, mă vor înțelege. Către acel moment Vladimir Voronin devine treptat o figură odioasă și împotriva lui încep să se alieze diferite forțe. Cu toții doream schimbări, iar aceasta însemna înlăturarea de la putere a lui Voronin, precum astăzi schimbările presupun eliminarea de la cârma statului a lui Vladimir Plahotniuc.
În anul 2009, Filat era un tânăr politician și crea impresia unui om cumsecade. Partidul Liberal Democrat a fost principala forță de opoziție și eu am decis în acest mod să contribui pe măsura posibilităților la răsturnarea lui Voronin. Izbânda a fost a noastră. Astăzi, când cineva spune că Plahotniuc stă bine pe picioare și nu există posibilități de a-l înlătura de la putere, este cazul să ne amintim că aceleași lucruri s-au vorbit și despre Voronin.
Alegerile din 29 iulie 2009 au avut loc după alegerile din 5 aprilie, despre care a existat o opinie generală că au fost falsificate și furate, provocând revoltele din 7 aprilie. Este pe înțeles de ce evenimentele în cauză nu au fost investigate de puterea care a venit în locul lui Voronin. Însă, de ce nu a făcut acest lucru însăși Voronin, deși a avut respectiva ocazie, rămâne până în prezent o mare enigmă.
Atunci când Voronin a venit la putere în 2001, el a dispus de o majoritate constituțională și a avut toate posibilitățile să slujească țara și oamenii. Până în 2009, el a irosit totul, lăsându-l după sine pe Mihai Ghimpu în jilțul de vice-președinte și pe Plahotniuc, în calitate de Mare Decizionist.
Încă în 2001, mi-au transmis oferta lui Voronin să devin secretarul lui de presă. Am refuzat. Ziarul, pe care l-am condus atunci, “Moldavschie Vedomosti”a început să fie terorizat în regim non-stop, prin controale și acțiuni în instanță. În 2010, am primit o scrisoare oficială de la procuratură cum că, pe timpul lui Voronin, convorbirile mele la telefonul mobil erau interceptate ilegal, însă, pentru acest lucru nimeni nu a fost pedepsit, deoarece polițiștii lui Voronin, cei de la SIS și procurorii au fost transferați cu succes în serviciul noii puteri “democratice și pro-europene”, iar mulți au fost avansați în post și ocupă până în prezent funcții de conducere în structurile de forță.
Despre moravurile acelor timpuri vorbește elocvent istoria care s-a întâmplat cu noi în august 2008. La Chișinău au sosit părinții soției sale, care ne-au rugat să-i ducem la Hotin, unde cândva au trăit cuscrul și mama acestuia. Noi am plecat dis-de-dimineață, însă, la stația PECO din Bălți mașina noastră a fost blocată de două echipaje ale poliției, care m-au scos afară și m-au forțat să merg cu ei, afirmând că, la 30 de kilometri până la Bălți, deci, la Sîngerei, eu, chipurile, am provocat un accident rutier. Pe marginea drumului între satele Prepelița și Copăceni, staționa o mașină și doi inși cu aspect de bandiți, au declarat că eu, chipurile, am depășit neregulamentar un TIR care a plecat, iar mașina lor, venind în contrasens, a fost impusă, nici mai mult, nici mai puțin, să sară peste camion, nimerind în rezultat în șanțul de partea cealaltă a drumului. Toate acestea, chipurile, le-a văzut un oarecare șofer care, ca și pilotul camionului, a plecat aiurea, drept care ambii au fost anunțați în căutare. Am fost dus la secția de poliție Sângerei, unde am fost supus testului la alcool, iar polițiștii au perfectat procesul-verbal și mi-au ridicat permisul de conducere. Serviciul de presă al ministrului de Interne Valentin Mejinschi mi-a promis să clarifice cele întâmplate, însă ulterior a încetat să răspundă la apelurile mele telefonice. Conducerea raionului mi-a declarat că această istorie este un subiect plămădit în capitală. Tot acest timp, cam la vre-o trei ore, rudele mele au rămas în așteptare la o margine de Bălți. Noi am mers mai departe, însă, la intrarea în Edineț am fost opriți de un cogeamite colonel, care ne-a anunțat că mașina se află în căutare, forțându-ne să mergem la comisariatul de poliție, unde ne-a mai ținut o oră. Același lucru s-a repetat și la Briceni. Atunci când spre seară am ajuns la frontiera cu Ucraina, grănicerii ne-au declarat că mașina nu poate părăsi Moldova, deoarece se află în căutare. După ce ne-au mai ținut încă o oră, ne-au permis să mergem în străinătate. Revenind la Chișinău, am fost obligați să scriem explicații la poliția rutieră, iar peste câteva zile șeful mi-a restituit permisul, declarând că ”faptele nu s-au confirmat”. Atunci când i-am povestit această istorie unui cunoscut, veteran al organelor afacerilor interne, dumnealui mi-a răspuns, cam în glumă, cam în serios ”Bucură-te că la marginea traseului nu se tăvălea nici un cadavru”.
Aceasta a fost o mini-operație specială, la care au participat organele centrale ale MAI, trei comisariate și poliția de frontieră care și-au îndeplinit misiunea cu interceptarea convorbirilor și cu acțiuni de urmărire. Scopul a fost unul – intimidarea mea și a rudelor mele. Desigur, era un fleac în comparație cu arestările și încarcerările altor persoane care nu au fost pe placul lui Voronin, dar metodele josnice de lucru ale acestora au fost anume acestea.
Atunci, cine și-ar fi putut închipui cât de mult va degrada Filat, mânat de propria lăcomie, lașitate și pur și simplu, tâmpenie, demonstrate chiar și de faptul că Filat a dispus în doi cu Voronin de 74 deputați din 101, iar Plahotniuc, cu cele 15 mandate ale sale, i-a nimicit pe fiecare în parte. Cel mai oribil lucru, săvârșit de Filat este că el nu pur și simplu a înșelat, ci a trădat o întreagă generație de tineri, care atunci au dat crezare PLDM, iar astăzi blestemă și acest partid, și fostul lui lider.
Anume odată cu mărirea și căderea lui Filat, am realizat pentru totdeauna un lucru simplu: ca să nu rămâi înșelat de un politician, nu te lăsa fascinat de acesta. Este și mesajul meu către dvs.
A doua mea experiență de ”accedere în Parlament” a fost participarea la alegerile din 28 noiembrie 2010 după listele Partidului Umanist al lui Valeriu Pasat. Ziarul nostru și eu personal am scris pe larg despre procesul penal împotriva lui Pasat, care a fost nelegitim arestat și condamnat în baza unor acuzații falsificate de vânzare a avioanelor MiG-29 guvernului Statelor Unite. După eliberarea sa în 2010, Pasat a lansat inițiativa de organizare a unui referendum privind predarea disciplinei “Bazele Ortodoxiei” în școli. Această inițiativă a fost deraiată prin efortul guvernului de atunci, nu în ultimul rând, prin concursul lui Filat, pe care, la fel ca și pe mulți alții, această idee l-a adus pur și simplu la o stare de furie. Însă, respectiva inițiativă, a fost una foarte corectă, iar dacă cineva astăzi va propune din nou ceva de acest gen, eu fără îndoială voi susține din nou inițiativa în cauză.
“Succesorul” lui Voronin, Ghimpu, a împărțit cu sacul decorațiile de stat, profanând definitiv semnificația acestora. În anul 2009 el, dintr-o mișcare, a distins 12 jurnaliști cu decorația supremă – Ordinul Republicii. Am fost și eu în acel grup. Ce n-ar fi spus Ghimpu, a fost o încercare banală de a corupe jurnaliștii. De la bun început m-am simțit incomod în legătură cu primirea acestui ordin, dar toți în jurul meu spuneau că “decorațiile nu se cerșesc, ele se poartă și nu pot fi refuzate”. Apoi Ghimpu i-a decorat cu acest Ordin pe toți Patriarhii Români, inclusiv pe cei care au decedat acum o sută de ani. Dar atunci, când el a înmânat Ordinul Republicii președintelui Georgiei Mihail Saakașvili, eu n-am mai putut răbda, am declarat că renunț la această decorație și, cu o trimitere recomandată de la Poșta Centrală, am expediat-o Administrației prezidențiale. Până în prezent, unii îmi reproșează acestea, chipurile, ai pierdut ”privilegiul” sub formă de indemnizație în sumă de 500 de lei la pensie și locul rezervat la Cimitirul Armean, însă eu am conștiința curată: Cum a venit, așa s-a dus.
Pe 25 noiembrie 2014, mama mea a fost asasinată în propriul apartament. S-a întâmplat cu câteva zile înainte de alegeri, când din cursa electorală a fost exclus partidul “Patria”, iar din bănci era evacuat în zona off-shore miliardul în cauză. A doua zi, ministrul de atunci al poliției moldovenești a declarat că este o crimă de drept comun, ce nu are legătură cu activitățile mele profesionale. De unde a aflat acest lucru, rămâne o enigmă. In timpul investigației, nu am fost interogat, cel puțin o singură dată. Procesul de judecată, la care particip eu, în calitate de succesor de drepturi al părții vătămate, este tergiversat la infinit. se vede cale de o poștă că dosarul penal este fabricat, cusut cu ață albă, pentru că se destramă văzând cu ochii în instanța de judecată. Având experiența personală a confruntării directe cu sistemul poliției, al procuraturii și sistemul judiciar, m-am convins cât de mult au degradat aceste domenii. Veteranii organelor de drept își amintesc că, în perioada sovietică, la Chișinău era săvârșit câte un asasinat pe lună, aceasta fiind un caz extraordinar la scară unională. Mai mult ca atât, crimele în cauză erau descoperite. Astăzi, în Republica Moldova, la fiecare două zile este ucis câte un om, și faptul în sine este o chestiune de rutină. Dotarea tehnică a poliției noastre este sub orice nivel, noi nu efectuăm nici analiza ADN-ului și chiar amprentele digitale nu le putem scoate așa cum se cuvine. În schimb, este foarte bine dezvoltată urmărirea penală în privința opoziției.
În luna iulie a acestui an, mai precis, la ora două în noaptea spre 24 iulie, Renato Usatîi m-a întrebat dacă aș fi de acord să candidez pentru președinție din partea “Partidului Nostru”. După ce am meditat câteva zile, am căzut de acord. Pe 31 august 2016 partidul a înaintat în mod oficial candidatura mea pentru postul de președinte.
Cât privește faptul cum evaluez eu situația din Moldova și ce propun de făcut, mi-am expus opiniile în articolul ”Vom învinge și vom descotorosi Moldova de regimul lui Plahotniuc”. Voi adăuga câteva cuvinte despre faptul de ce am acceptat în genere oferta “Partidul Nostru”.
În primul rând, sunt într-adevăr convins că, fără a scăpa Moldova de regimul Plahotniuc, țara nu are nici un viitor. Dacă ași vedea că cineva merge la alegeri cu un mesaj foarte dur împotriva lui Plahotniuc, și că acest cineva este dispus să-l exercite în mod efectiv, m-aș abține fără vorbă, dar eu nu văd un asemenea contracandidat. Cu Plahotniuc în persoană nu m-am văzut niciodată. Acum câțiva ani, una din persoanele din anturajul lui, la recomandarea unui prieten comun, a venit la mine și s-a oferit să-mi acopere toate cheltuielile în legătură cu ziarul meu. Propunerea a venit de la însăși Plahotniuc. Am refuzat.
În al doilea rând, candidatul din partea “Partidului Nostru” – este unul din cei doi concurenți electorali care pretinde la aproximativ jumătate din numărul total de voturi ale alegătorilor și, prin urmare, are șanse reale de a accede în turul al doilea și a învinge în cele din urmă.
În al treilea rând, rolul președintelui este, în opinia mea, executarea unei funcții specifice – de a dizolva Parlamentul și de a curăța calea pentru alegerile anticipate. El trebuie să devină vârful suliței care va sparge decisiv armura regimului putred al lui Plahotniuc. El are funcția de catalizator al procesului de schimbări. Nimic personal, desigur, în afară de dorul meu lăuntric de a trăi într-un stat normal.
În sfârșit, câteva cuvinte despre familie. Cu soția mea, Svetlana, suntem căsătoriți deja 31 de ani. Avem o fiică, Julia, nepoțelul Igor la 1 septembrie a pășit pentru prima dată pragul școlii, iar nepoțica Sașa a împlinit anișorul.
Dmitrii Ciubașenco,
septembrie 2016